Exerciții de respirație pentru cântat și testul șuierului
· 5 min de citit
Control, nu capacitate
Susținerea respirației nu ține de capacitatea plămânilor. Ține de cât de uniform lași aerul să iasă în timp ce cânți și de cât timp reușești să ții coastele deschise până să se prăbușească, iar sunetul să înceapă să coboare sau să tremure. Un cântăreț cu plămâni obișnuiți și control bun va ține o notă mai mult decât unul cu plămâni mai mari și fără control, de fiecare dată. Vestea bună este că controlul se poate antrena, spre deosebire de capacitate: totul se reduce la o inspirație lentă și joasă și la o expirație constantă, dozată, iar pe amândouă le poți exersa și măsura fără să cânți nicio notă.
Testul șuierului: măsoară-ți baza
Cea mai simplă cale de a vedea cât de bine îți controlezi respirația este să scoți complet înălțimea sunetului din ecuație. Exercițiul Șuierat „sss” cronometrat îți cere să lași aerul să iasă pe un „sss” constant cât poți de mult, iar aplicația doar numără secundele; treizeci sau mai mult este un obiectiv solid. Fiindcă nu ai nicio notă pe care să te concentrezi, toată atenția merge către respirația în sine: cât de uniform iese și cât timp poți ține coastele deschise înainte să cedeze. Cea mai frecventă greșeală este să începi tare și să ajungi la un șoptit spre final. Începe mai încet decât ți se pare firesc și păstrează exact aceeași intensitate de la prima secundă până la ultima. Cifra de azi este baza ta; scopul exersării nu este să ajungi la treizeci de secunde într-o singură ședință, ci să vezi cifra aceea crescând în decurs de săptămâni.
Respirația joasă, în practică
Înainte de oricare dintre exercițiile de mai jos, inspirația contează la fel de mult ca expirația. Stai drept, în picioare sau pe scaun, și inspiră lent pe nas, lăsând burta și coastele de jos să se extindă spre exterior, în loc să ridici umerii și să aduni aerul doar în partea de sus a pieptului. O respirație care ridică umerii este o respirație care se termină repede și neuniform, pentru că pune la lucru mușchii nepotriviți pentru dozarea expirației. O respirație joasă îți oferă mai mult aer și, mai important, un mecanism mai bun de control al felului în care iese. Exersează asta separat, un minut, înainte să cânți ceva: inspiră lent pe nas, cu burta și coastele spre exterior, apoi lasă aerul să iasă pe un „sss” lung și liniștit sau pe un suspin relaxat.
Exercițiu: note lungi care nu coboară
După ce respirația în sine este sub control, primul test muzical este o notă care pur și simplu nu se mișcă. Notă lungă 10 s cere zece secunde pe un „a” neutru, fiecare repetare cu două semitonuri mai sus decât precedenta. La această durată, gestionarea respirației este întregul exercițiu: o notă care se clatină, coboară ca înălțime sau slăbește ca volum se vede clar pe piano roll cu mult înainte de a se scurge cele zece secunde. Începe nota mai încet decât ți se pare firesc, pentru că ai nevoie de aer rămas pentru ultimele trei secunde, și ține pieptul ridicat, fără să-l lași să se prăbușească pe măsură ce aerul se termină. Dacă zece secunde ți se par ușoare, același exercițiu există și în varianta de cincisprezece secunde, mai sus pe scară, iar ambele se transpun în ambitusul tău salvat după ce ai făcut Test de ambitus vocal.
Exercițiu: trei note, trei respirații proaspete
A susține o notă este o abilitate; a începe o notă nouă exact pe înălțime după o inspirație rapidă este alta, și este cea mai apropiată de cântatul real, pentru că frazele adevărate sunt făcute din multe note, nu dintr-una. Stabilitate: 3 note lungi împarte un acord major în timp: prima treaptă patru secunde, o pauză scurtă, terța mare patru secunde, altă pauză, cvinta patru secunde. În fiecare pauză, ia o respirație scurtă și discretă pe nas și începe nota următoare deja acordată, fără să aluneci spre ea. Aici abilitatea cheie este eficiența: aer suficient pentru patru secunde, recuperat destul de repede, într-un singur timp de pauză, ca să poți repeta.
Exercițiu: control pe toată plaja de volum
Controlul respirației nu înseamnă doar să ții ceva constant; înseamnă și să schimbi volumul intenționat, fără să pierzi înălțimea și fără să rămâi prea devreme fără aer. Messa di voce cere o singură notă care crește de la încet la tare și înapoi la încet în opt secunde, în timp ce înălțimea rămâne complet nemișcată. Aplicația urmărește volumul de la microfon, așa că forma crescendoului și a descrescendoului contează în scor, alături de intonație. Crește constant adăugând aer, nu tensiune în gât, și scade la fel de constant, în loc să tai nota devreme de teama că rămâi fără aer. Este același control care lasă un refren să crească și să se liniștească fără ca înălțimea să se abată pe drum.
Exercițiu: o respirație, unsprezece note
Exercițiul care le leagă pe toate este o frază întreagă pe o singură respirație. Frază lungă pe o respirație (12 s) urcă gama majoră de la prima treaptă până la a șasea și coboară înapoi la o primă treaptă ținută, unsprezece note în aproximativ douăsprezece secunde, toate pe un singur „a”, fără pauze între note. Intervalele în sine sunt pași simpli; adevărata provocare este să le legi într-o linie neîntreruptă, în timp ce aerul ajunge până la capăt. Dacă rămâi fără aer înainte de ultima notă, e o informație utilă: de obicei înseamnă că notele de la început au fost cântate mai tare decât era nevoie, consumând aerul de care avea nevoie finalul.
Greșeli frecvente de respirație
Trei tipare explică majoritatea problemelor de respirație. Respirația pe umeri, care umple doar partea de sus a pieptului și se termină repede, se corectează exersând separat respirația joasă până devine automată. Începutul prea tare, care consumă în primele două secunde aerul de care aveau nevoie ultimele două, se corectează începând fiecare notă lungă sau frază mai încet decât sugerează instinctul. Iar prăbușirea timpurie a coastelor, care provoacă în același timp scăderea înălțimii și slăbirea volumului, se corectează ținând pieptul ușor ridicat pe toată durata notei, nu doar la început. Nimic din toate acestea nu cere echipament special sau mult timp: cinci minute de test al șuierului și de note lungi, făcute regulat, îmbunătățesc cifrele mai mult decât o singură ședință lungă făcută din când în când. Dacă lucrezi în special spre note înalte mai puternice și susținute, cum să faci belting în siguranță se sprijină direct pe aceeași bază de respirație, iar respirația stabilă este și temelia din care se dezvoltă vibrato, odată ce o notă poate sta nemișcată.
Poți face testul șuierului și toate cele patru exerciții în versiunea gratuită din Clearsing (are limite zilnice); fiecare este transpus în ambitusul tău salvat, așa că notele rămân comode, iar provocarea rămâne lucrul cu respirația.